Să te iubești e semn de egoism?
Celor mai mulți adulți din generația noastră, atunci când erau copii, mi s-a spus:
Nu fi egoist, îmbracă-te ca toți ceilalți!
În acea perioadă era un semn al lipsei de respect și egoism dacă aveai haine mai bune decât cel de lângă tine, jucării mai frumoase sau părul mai bogat. Iar dacă, care cumva, aveai curajul/îndrăzneala/nesimțirea/egoismul necesar să fii și mândru de tine, de ceea ce ești sau ce ai era și mai grav. În acel moment în ochii societății intrai în categoria „persoanelor mândre” care în opinia marii majorități era egal cu „fără bun simț”.
Așa am crescut noi și așa au crescut părinții noștri cu o greutate mare după cap, greutate care de fiecare dată când îndrăzneam să ne iubim pe noi înșine ne apăsa tot mai tare.
Foarte frecvent în consiliere interacționez cu persoane care au încredere zero în ele, au așteptări imense de confirmare din exterior, cu dragoste de sine aproape inexistentă. Oameni care au succes în carieră, care muncesc de „le sar capacele”, pentru care singura confirmare vine din partea profesională sau oricum din exterior. Oameni pe care atunci când îi întreb cine sunt, ei îmi răspund enumerând rolurile în care se află zilnic (mamă/tată, director, profesor etc etc).
Am fost acolo, am fost o dependentă de job și de munca pe care o făceam și asta nu pentru că îmi plăcea extrem de mult ce faceam ci pentru că jobul îmi oferea consistența de care aveam nevoie, banii fără de care credeam că o să mor de foame. Jobul îmi umplea toate golurile afective și mă împiedică să mă uit la mine în oglindă, să mă văd așa goală pe dinăuntru cum eram.
După ce jobul nu a mai fost prioritatea mea mi-am găsit altceva care să mă împlinească, am devenit MAMĂ. Wow, în sfârșit cineva avea nevoie de mine și doar de mine, în sfârșit cineva mă iubea necondiționat, în sfârșit puteam să mă uit în oglindă (sau așa aveam impresia) și să par că nu mai sunt goală pe interior.
M-am păcălit din nou așteptând constant confirmarea din exterior, confirmare din partea „forului de mame” și a copilului meu.
Chiar dacă pe ea (fiica mea) o iubeam și o iubesc enorm pe mine nu mă iubeam deloc. Credeam că doar sacrificându-mă pot să-i arăt cât o iubesc și simțindu-mă vinovată dacă măcar încercam să mă iubesc, privesc pe mine sau să mă mângâi sufletește.
Toți terapeuții îmi spuneau „iubește-te” iar eu nu înțelegeam ce înseamnă să mă iubesc.
Am înțeles însă în timp că să te iubești nu înseamnă să îl iubești mai puțin pe cel cu care te afli în anumite roluri conectate (mama-fica, soție – soț, de soră – frate).
Am învățat, încet încet să mă iubesc și să îmi arăt iubire mie însămi.
Cum ne iubim pe noi înșine?
Isus spuneam „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” iar eu aș spune „iubește-te la fel cum îi iubești pe cei apropiați ție”.
Reguli pentru a te iubi!
1. Dacă ca dovadă a iubirii tale le acorzi celorlalți timpul tău, acordăți-l și ție! Ia-ți timp special cu tine.
2. Dacă ca dovadă a iubirii tale le dăruiești celorlalți tot ce ai tu mai bun material și afectiv, acordă-ți și ție!
3. Dacă ca dovadă a iubirii tale le spui celorlalți lucruri frumoase despre ei fă același lucru cu tine! Spune-ți cât de frumoasă ești, cât de mult îți place de tine. Complimentează-te!
4. Dacă o dovadă a iubirii tale pentru ceilalți sunt încurajările pentru ceea ce ei fac, încurajează-te, spune-ți că poți și ai încredere că așa este!
5. Dacă ești tandru cu ceilalți pentru a le arăta că îi iubești, fii tandru cu tine însuți!
Exercițiu:
Ia un caiet și notează pe două foi distincte:
✓ gesturile prin care îți arăți iubirea pentru ceilalți;
✓ gesturile prin care îți arăți ție iubirea.
La început pagina cu gesturi pentru tine va fi goală însă cu răbdare pagina ta de iubire se va umple și golul afectiv din interior la fel!