Revoluția rozelor: O mișcare globală a femeilor împotriva violenței obstretice

Și în acest an continuăm Revoluția Rozelor, campania de informare referitoare la violența obstretică. Eu ca educator prenatal, doula, consilier în alăptare, educator Montessori și trainer de parenting simt să  mă implic în această campanie.

Informarea oficială legată de campanie o puteți regăsi mai jos.

„Nașterea ar trebui să fie unul dintre cele mai împlinitoare momente din viața unei femei. Cu tristețe aflam însă că realitatea este diferită de ideal.

Femei din România și din toata lumea poartă cu ele răni invizibile despre care nu se vorbește și care, până acum, nici măcar nu aveau un nume.

Acum acest fenomen a început să fie denumit generic “violență obstetrică’’.

Despre violența obstetrică și apariția primilor trandafiri roz în  maternități.

Ca să înțelegem la ce face referire termenul, vom cita definiția lui așa cum a fost notata în jurnalul medical unde a apărut prima oară.

Violența obstetrică înseamnă:

însușirea trupului femeii și a proceselor reproductive ale acesteia de către personalul medical, luând forma tratamentului dezumanizant sau umilitor, abuzului de medicamente și intervenții, precum și convertirea proceselor naturale într-unele patologice. Acest fapt atrage după sine pierderea autonomiei și capacitatea de a decide in mod liber cu privire la propriul corp, impactand astfel negativ calitatea vieții femeii.“

Din dorința de a stopa acest #metoo din sala de travaliu sau de naștere și pentru a aduce în atenția publică nerespectarea drepturilor femeii la naștere dar și  pentru a scoate din taboo experiențele negative ale gravidelor la naștere, a apărut pentru prima data ideea de “Roses Revolution”.

Revoluția Rozelor este o mișcare pacifistă împotriva lipsei de respect și a violenței în contextul sarcinii, nașterii și  perioadei postpartum.

Campania internațională “Roses Revolution” a fost lansată în 2011 pe baza ideii avute de Jesusa Ricoy, activistă în domeniul nașterii și drepturilor femeilor. Pe data de 4 noiembrie 2013, la a 3-a Conferință a Drepturilor Omului la Naștere din Blankenberge, Belgia, activisti din toata lumea au aflat ideea acestei revoluții pașnice, cu trandafiri care are ca scop moșirea blandă și obținerea unei îngrijiri obstetrice decente și sigure.

Imediat conceptul a fost adoptat și în decurs de 3 săptămâni a fost organizată acțiunea pentru prima data în mai multe țări concomitent: Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Slovacia, Republica Ceha, Mexic, Brazilia, Columbia și Germania. De la an la an, mișcarea a prins anvergură din ce în  ce mai mare iar în prezent 30 de țări organizează acțiuni pe data de 25 noiembrie.

Scopul campaniei este de a spori conștientizarea faptului ca integritatea fizică, psihică, dreptul la informare și  la consimțământ informat se aplică inclusiv femeilor însărcinate sau care nasc.

În fiecare an, femeile care au suferit experiențe traumatizante duc un trandafir roz la institutia unde au suferit abuzul. Acest trandafir simbolizează suferința produsa de momentul respectiv, povestea din spate și  vulnerabilitatea femeii. Prin aceasta acțiune, femeilor, mamelor, familiilor și celor care activează în  domeniul nașterii li se oferă șansa de a revărsa lumină pe un subiect atât de sensibil și totodata atât de puțin discutat: traumele de la naștere. Prin aceste acțiuni se doreste generarea unei schimbări pozitive la nivel mondial.

Despre “Revolutia Rozelor în  România”

În țara noastră mișcarea a fost începută de Hoffman Kinga Krisztina în 2015. Trandafiri au fost depuși la câteva instituții medicale și pentru prima dată femeile au încetat să  mai indure în tăcere și să accepte nedreptăți.

Doi ani mai tarziu Ditta Depner și Monica Neda s-au alăturat în organizarea Revoluției Rozelor. Împreună s-a ajuns la rezultate îmbucurătoare la îndemnul video de aici .

Femeile au trimis zeci de povești, înregistrări, mesaje care au fost publicate zi de zi sub #stopviolentaobstetrica pentru a deschide un dialog vis a vis de experiențele avute la naștere.

În cadrul campaniei au fost publicate o serie de materiale pentru a facilita informarea individuală a femeii cu privire la pregătirea și drepturile la naștere, precum și  informații despre violența obstetrică, formele ei și măsuri de prevenție. În doua zile aceste materiale au depășit 100. 000 de vizualizări.

Ce se întâmplă anul acesta în cadrul campaniei

Anul acesta, pentru prima dată, echipa Revolutiei Rozelor implica o mare parte din cei care activeaza în  domeniul nașterii: moașe, consilieri în alăptare, educatori prenatali și doule.

Direcția din acest an urmărește dialogul între femei, gravide și cei ce activează în  domeniul nașterii, între toți cei implicați și cadrele medicale. Scopul acțiunilor principale, de mai jos, este să evidențieze dorințele și nevoile fizice și emoționale ale femeilor în  momentul travaliului, nașterii și în perioada post-partum, cât sunt în maternitate.

Sperăm la cat mai multe răspunsuri și  ca direcția stabilită de cererile femeilor să genereze schimbare (sau macar o adaptare) în rândul protocoalelor și procedurilor din sistem.

Așa cacă  dragă femeie, dragă mămică, te invităm sasă  participi prin completarea sondajului de campanie  și să postezi pe pagina oficiala “The Roses Revolution – Revolutia Trandafirilor” răspunsul la intrebarea “Cum imi doresc să fie nașterea mea?” împreună cu hastagurile de campanie #stopviolentaobstetrica și #rosesrev. Raspunsul poate fi o poza, un text, o înregistrare, ce vrei tu!

De asemenea te poti implica prin distribuirea pe facebook sau pe blog (daca ai unul) a materialelor informative din cadrul campaniei:

  • acest articol
  • infograficul despre violența obstetrică, forși și măsuri de prevenție
  • planul de naștere
  • filmuletele informative
  • articolele din cadrul campaniei distribuite de toti cei ce activeaza în domeniul nașterii reunite sub #stopviolentaobstetrica (le poti depista usor cu o cautare de hashtag pe facebook)
  • Poți participa la una din întâlnirile din cadrul campaniei organizate local. Pentru Sighisoara mamele se organizează aici

Pe data de 25 noiembrie (sau chiar dinainte) poți înlocui poza ta de profil sau coverul de pe facebook cu una din pozele de campanie în semn de solidaritate.

Aceste două poze pot fi folosite:

Dacă ai trait o experienta traumatica la nastere, te invitam să duci un trandafir roz la instituția în care s-a întâmplat, pentru tine cea de atunci. Va fi o ocazie buna să eliberezi și să vindeci experiența care te-a marcat atunci și să  ai parte de o finalitate împăciuitoare.

Te invităm să  te implici în stoparea practicilor abuzive prin informare – atât a ta cât și a altor femei și prin participarea activă in cadrul campaniei “Revoluția Rozelor” pentru a aduce în atenția publică acest subiect atât de intim și important.

Da, contează cum te simți atunci când naști!

Împreună putem schimba nașterea!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *