Iubirea nu caută motive…

Diferențele dintre parteneri sunt de multe ori motiv de discuție în cuplu.

Iubirea este privită uneori ca o cursă cu obstacole din care scapă cine poate și cine are nervii mai puternici și brăcinarele mai flexibile.

Iubirea este însă o realitate extraordinară, să iubești nu vine cu școli, mastere, facultăți și doctorate, nu vine cu mașina sau casa…Iubirea nu are motive și nici nu le caută.

Iubirea pentru partener este despre a-l iubi, nu pentru ceea ce este el sau ea, și nici pentru ceea ce ar putea fi, ci pentru ca exista, pentru că îți înseninează viața și pentru că te face să te simt cea mai fericită femeie sau cel mai fericit bărbat. Pentru ca atunci când oricine vorbește despre iubire tu știi despre cine este vorba. Stii ca inima stă să îți sară din piept și că nu mai ai scăpare și nici nu o cauți. Și toate astea chiar și după ani de relație.

Întrebarea “De ce îl sau o iubești?” mi se pare una lipsită de sens și de conținut. Iubirea trebuie trăită nu gândită. Atunci când găsești motive raționale pentru care îl iubești pe cel de lângă tine…deja nu mai este vorba de iubire ci de atașament datorat unor lucruri pe care celălalt ți le oferă. De exemplu, dacă ajungi să spui că iubești un om pentru că: arată bine, are grijă de tine (adică te întreține, cu alte cuvinte, sau depinzi de banii voștri comuni), are ce știu eu ce studii (este deștepta și realizată)…  atunci nu mai este iubire, este atașament chiar și când cei doi parteneri se înțeleg foarte bine și formează un cuplu frumos.

Atașamentul poate fi însă de mai multe feluri, unul cât de cât sănătos în care cei doi parteneri oferă și primesc în același timp și unul total disfuncțional în care cei doi stau agățați unul de altul (depind unul de altul la nivele diferite).

Iubirea adevarată este atunci când nu vezi cum ai putea altfel, îl iubești sau o iubești și când este supărat/supărată sau trist/tristă, și când este furios/furioasă, și când te  strânge în brațe de nu mai poți respira și când își dorește să fie singur/singură.

Iubirea este oarbă, și da…chiar este, atunci când iubești un om o faci necondiționat, o faci pentru ca altfel nu știi cum.

Când ajungi să contabilizezi iubirea și să te întrebi “de ce îl sau o iubesc?” ar trebui să dai un pas în spate și să vezi dacă la tine este vorba despre iubire sau despre altceva.

Dacă atunci când, după multi ani de relație, încă stai cu sufletul la gură să îți revezi seara partenerul cu siguranță ceea ce simți este iubire.

Diferențele dintre parteneri pot duce de multe ori la discuții…rupturile apar însă numai atunci când cei doi nu se iubesc suficient unul pe celalat și pe ei înșiși.

Iubirea există si nu are margine, nu are început și sfârșit, nu caută motive și nu le găsește.

Apostolul Pavel spunea în Epistola Întâi către Corinteni, capitolul 13 referindu-se la dragoste:

“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.”

Daca ceea ce simți este iubire/dragoste fii sigur că îți vei da seama.