Dupa 3 ani Eliza face o aducere la zi a povestii de alaptare a fiului ei Razvan, tot ca o provocare in Saptamana Mondiala a Alaptarii 2016.
„Alaptarea de dupa perioada mai dificila de inceput, mi-o aduc aminte acum ca o perioada „de puf” :)) asta e primul feelling care mi-a venit in momentul asta. A fost ceva pe care nu-l pot exprima in cuvinte. O perioada in care ma topeam efectiv de dragul lui cand se uita la mine in timp ce sugea si eventual morfolea si dadea din manute in timpul acesta.
Pana la un an alaptarea a fost baza, mancarurile solide erau mai mult pe post de aperitive. Dupa un an a inceput o perioada mai ciudata. De fiecare data cand incercam sa ma asez pe covor langa el sa ne jucam impreuna cu ceva el lasa tot si venea sa suga. Acelasi lucru se intampla si daca ma asezam in canapea. Si statea… Statea o ora lejer. Incercam sa ii atrag atentia cu cate ceva dar fara succes. Pe la un an si doua luni am apelat la o strategie pentru ca deja o luam pe campii: ziua nu ma mai asezam deloc :)) decat cand dormea. Si am tinut-o asa cateva luni de zile. El nu comenta ca, presupun eu, uita sau gasea altceva mai important de facut. Nu tragea de mine sa suga, efectiv nu „aducea vorba” despre asta. Singurele dati cand mai sugea erau la somnul de dupamasa si seara si evident la trezire. Noaptea se trezea de multe ori dar ma obisnuisem cu asta si daca ma intreba dimineata cineva de cate ori a supt nu stiam sa-i spun pentru ca nici eu nu-mi aduceam aminte.
Pe la 1 an jumate a venit din nou o perioada mai dificila in care statea ff mult si sugea, nu mai adormea profund cat sa ma pot ridica de langa el sa fac si altceva, fata mai mare cerea atentie la modul: „nici macar cand doarme nu reusim sa stam doar noi doua ca stai tot langa el” samd…
Atunci am inceput intarcarea completa. Am ajuns la concluzia ca si eu si fata sufeream destul de mult pe tema asta si ca venise momentul.
Intarcarea a fost ceva de genul: il culcam in meitai (era obisnuit cu el de ceva timp si era ca un somnifer pentru el 
). Puneam muzica si ne bataiam prin camera pana adormea. Am facut treaba asta la fel si seara si dupamasa. Mai grav era dimineata cand se trezea la 6 pentru repriza de supt. Atunci ma ridicam si eu din pat si ne incepeam ziua (nu existau weekenduri la el). A fost o perioada mai grea dar, cred eu, a fost singura solutie cat de cat acceptabila ca nici el sa nu sufere (prea tare). Evident ca, intrerupand atat de repede alaptarea, o perioada nu a sa mai atins de iaurturi si alte lactate. Manca in schimb budinci cu branza sau orez cu lapte. Erau singurele si cu astea ma salvam dimineata de la gatit. Acum are momente, dupa ce a vazut multi bebelusi alaptati, cand ma intreaba daca „mai ai laptic” Cred ca isi aduce aminte de perioada cand era alaptat tocmai pentru ca a vazut mereu de atunci bebelusi sugand.
Aaa si inca o chestie: cand alaptam aveam mereu doua bustiere rosii pe care le schimbam intre ele. La momentul ala ma gandeam ca saracul copil vede numai rosu in fata ochilor atunci cand suge.
Ghici care e culoarea lui preferata acum 
?
Deci nu pot sa zic ca alaptarea a decurs asa cum ar fi trebuit, am pornit de la inceput cu gandul ca voi alapta mult si bine dar socoteala de acasa nu sa potrivit cu cea din targ. Cu cat trecea timpul, cu atat el statea mai mult la san iar fata mai mare si, implicit, si eu aveam de suferit. Gandind acum, la 2 ani de la intarcare, mi se pare ca a fost cea mai frumoasa perioada a noastra dar gandind obiectiv, imi aduc aminte de niste discutii „heart breaking” avute cu fata si constientizez din nou motivele care au dus la decizia de a intarca.
Am incercat multe variante si cu fata ca sa nu se simta exclusa dar ea se invatase ca, atunci cand dormea el, aveam noi timpul nostru. Sigur nu a fost cea mai fericita solutie dar la timpul ala mi s-a parut cea mai buna. Sunt pro alaptare prelungita, mi-am schimbat mult parerile fata de perioada de dinainte de el, mi se pare „the ultimate” suport pe care il poti da copilului, spre deosebire de fata, pe care am alaptat-o din nestiinta doar pana la 8 luni, el a fost mult mai rezistent la boli si cred ca are mare legatura cu alaptarea.
Nu vad cum un copil de pana la 3-4 ani sa zicem s-ar putea intarca singur…Eu am vazut cum, dupa un an, a inceput sa stea la san muuult mai mult decat inainte, imi aduc aminte ca incercam diverse tertipuri dar nu functiona nimic. Imi mai aduc aminte ca, dupa ce am incheiat complet alaptarea, nu-mi venea sa cred ca ma pot aseza pe un scaun sau intr-o canapea fara sa mai vina la mine sa suga. Deci a fost un caz cu un final nu foarte idilic dar atat cat a durat, cu mintea de acum iti zic ca a fost ceva deosebit…”
