Între libertăți și limite

Încă de când fetița mea era mică m-am întrebat care ar trebui să fie limitele pe care ar trebui să i le pun? Eu îmi doream să cresc un copil liber, care să facă ceea ce își dorește în viața și să-și ia propriile decizii.
Pe de o parte eram sigură că nu voi acționa așa cum părinții mei au acționat când eram copil și nu îmi voi crește copilul cu NU, pe de alta parte mă gândeam „da, oare ce mă fac dacă nu mai răzbesc într-o zi?”.
Acestea sunt întrebările oricarui părinte care, deși nu primește un manual de utilizare pentru copil, trebuie să îl creasca „ca la carte”. Sau cel putin așa spune societatea.
Vă întreb acum, a cui carte, „ca la carte”, pentru că fiecare dintre noi avem cartea noastră proprie formată din experiența din copilarie, experiența de adult, urletele copilului intern și butoanele pe care copilul nostru le apasa în noi. Așadar „ca la cartea” fiecaruia este diferită. Numai copiii sunt identici la nivel de potențial la naștere. Ei se nasc cu același potential uriaș.
Toți copiii din lume, indiferent dacă au părinți bogați sau săraci, dacă se nasc într-o țară super evoluata tehnologic sau într-o comunitate izolata din Padurea Amazoniana, au același potential. Așa că…materialul pe care putem lucra este același. Ceea ce diferă in timp este mediul în care copilul va crește. Mediu care nu este reprezentat doar de chestiunile fizice ci și de oamenii din jur.
In comparație cu modul de abordare din pedagogia tradițională în pedagogia Montessori mediul pregătit este un factor foarte important. Acesta ofera copilului ordine în jur și astfel posibilitatea de a se relaxa și de a învăța. Ordinea exterioară creează copilului ordine interioară.
Copiii educați în acest sistem/stil au foarte multe libertăți atâta timp cât respectă regulile comunității din care fac parte, nu își fac rău și nu le fac rău celorlalți. Libertatea lor se termină acolo unde ea încalcă libertatea celuilalt. Ei sunt liberi să exploreze mediul în voie și nu sunt obligați, ca în scolile tradiționale, să stea pe scăunele, scaune care anihilează copiilor voința. În Pedagogia Montessori este folosită disciplina activă. Această disciplina îi permite individului să fie propriul său stăpân, să aibă control atunci când este necesar să se supună unor reguli.
În privința limitelor, copiii cer din partea adulților ghidaj pentru a se simți in siguranță. Dacă adultul însă nu observă această nevoie, copilul va simți că nu primește susținere.
Așadar adultul îl pot ajuta pe copil astfel:
  • să nu îl lase să îi deranjeze pe ceilalți;
  • să îi arate comportamentul potrivit pentru contextul/mediul în care se află;
  • să îi ofere copilului materiale/jucării care să fie adaptate nivelului său de vârstă și care să îl ajute în dezvoltare;
  • să îi arate copilului cum trebuie să foloseasca materialele corect;
  • să își observe copilul, să îl lase să se concentreze, să nu intervină atâta timp cât aceasta nu își face rău lui sau celorlalți.

Totul in Pedagogia Montessori se refera la LIBERTATE si LIMITE.

Regulile mențin viața, stabilesc ordine, iar cele doua îi ajuta pe copii să se dezvolte.
Dacă individul este permanent în căutarea lucrurilor nu se poate dezvolta luptând să supraviețuiască.
Disciplina internă apare când copilul cunoaște regulile, astfel se poate concentra și beneficiază de echilibrul dintre libertate si limite. Așadar disciplina activă apare atunci când copilul se controlează în mod voluntar și urmează regulile/ limitele mediului în care se afla.
Când copilul deprinde comportamentul adecvat în mediu poate face ce vrea, aceasta reprezentand adevarata libertate.
Așadar copiilor trebuie să le oferim toată libertatea de care au nevoie atâta timp cât comportamentul lor nu agresează în nici un fel pe celalalt si nu își fac lor rau.
Este crucial să avem constant în vedere modul în care ne-am dori ca ceilalți să se comporte și aceasta să fie modul în care ne comportam cu copiii. Dacă nu ne place ca cineva să urle, nici noi nu vom urla, dacă nu ne place sa fim bruscați sau loviti, la fel, nu îi vom lovi sau brusca.
Este foarte important ca copiii să simta ca sunt iubiți, acceptați, și mai presus de orice, că sunt înțeleși. Toții ne dorim sa fim înțeleși, adulți sau copii.
Suntem însă oameni și, din pacate, uneori, ni se înnegrește vazul și lobii prefrontali nu ne mai ajută.
Copilul reușește să ne scoată din pepeni atunci când ne activeaza o traumă, când copilul nostru intern se simte lezat.
Am auzit la o conferinta fraza: „furia este normala, la fel ca și bucuria, dacă într-o bună zi nu veți mai simti una dintre ele vă puteți întreba dacă sunteți bolnavi”. Esențial este ca ceea ce simțim să nu îi rănească pe ceilalți.
Cand suntem furiosi și copilul nostru intern urla „ca din gura de șarpe” cel mai bine ar fi să ne retragem, indiferent în ce context ne-am afla, lângă copil, soț, soție, soacră etc, să respirăm și să revenim după ce norul negru a trecut. Toate pentru a evita să-i rănim pe ceilalți și să oferim, mai ales copiilor noștri, un model de comportament nepotrivit.
Este de asemenea foarte important să explicăm copiilor de ce ne retragem, astfel încât să înțeleagă că și noi, ca și ei, suntem oameni și că atât furiat cât și bucuria, sunt sentimente normale, naturale și că important este cum lucrezi cu ele.
Chapeau pana data viitoare, iubiti-va copiii și tratați-i așa cum ați dori să fiți tratați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *